Kitchen Alchemy™
Kitchen Alchemy™
Povestea unei metode care aduce claritate, emoție și măiestrie în designul de bucătării
Mi-am petrecut copilăria într-o casă unde bucătăria era inima casei. Nu era modernă. Nu avea linii perfecte sau sertare silențioase. Bunica era cand aici, cand acolo, incercand mereu sa aiba la indemana cele necesare. Bucataria aia avea mirosul mancarilor cu sos si a ciorbelor bunicii mele, a prajiturilor puse pe dulap la racit ca sa nu “ciugulesc” din ele, și colțul acela din care o priveam pe Buni cum „măsura cu ochiul” orice rețetă. Am crescut amestecandu-I ingrediente, tocandu-I ceapa sau curatand legumele pentru ciorba.
Acolo a început pentru mine alchimia.
Nu o numeam așa, dar știam că într-un fel inexplicabil, spațiul acela ne transforma pe toti din casa aia, pe toti veniti la mesele de duminica, mese care erau ritual al familiei. Acolo lucrurile deveneau ceva mai presus decat doar hrana.
Anii au trecut. Am crescut, am avut diverse experiente, am trăit în multe case și apoi Bucataria m-a (re)descoperit pe mine. Am studiat designul in cursuri de cate o zi, un weekend, luni sau ani. Am lucrat cu zeci, apoi sute de clienți care își doreau bucătăria perfectă. Și în toată experiența asta de aproape 10 ani, am observat un lucru care se repeta aproape mereu:
Clienții nu știau cum să-și exprime dorințele. Nici nu stiau de fapt ce au nevoie.
Designerii desenau proiecte frumoase care se transformau ulterior in bucatarii greoaie.
Producătorii construiau ceva ce nu se potrivea realității.
Și așa, bucătăriile ajungeau să fie un compromis între ce s-a înțeles, ce s-a putut face și ce s-a livrat.
Gym Amenities
Our mission
Pushing the limits
Lorem ipsum dolor sit amet consectetur. Vulputate ornare amet nisl nisi cursus.
Getting stronger
Lorem ipsum dolor sit amet consectetur. Vulputate ornare amet nisl nisi cursus.
Being motivated
Lorem ipsum dolor sit amet consectetur. Vulputate ornare amet nisl nisi cursus.
Achieving your goals
Lorem ipsum dolor sit amet consectetur. Vulputate ornare amet nisl nisi cursus.
Customer Testimonials
“
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.
[Client Name]

Talk about the trainers
Ready to benefit from [Your Service]?
Here's our awesome team
Start YOUR membership today!
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore